12.06.

Ajung la scoala. Zambesc cand vad cladirile printre copacii de eucalipt. O parte din mine se gandeste ca ajunge iar acasa…De data asta eu am intarziat jumatate de ora.

Madam Kheri iese din biroul ei si ma imbratiseaza. Am intrerupt o sedinta. Ii spun sa isi termine linistita discutia. 

In timp ce astept, ma ia de mana o profesoara pe care nu o cunosc. Ma duce in spatele cladirii administrative si imi arata in curte exact baia fetelor – imi soune ca de cand au gresie, faianta si apa curenta, fetele petrec mult timp in cladirea toaletelor – „They’re enjoying it!”. Nu pare sa stie ca eu stau in spatele acestui proiect.

Nu trec prea multe minute de cand stau in biroul lui Madam Kheri si apar copiii sponsorizati. Vor sa imi recite poezii, imi spun ei mandri. Ii las, desi ma simt stanjenita in acest moment. Stiu ca asa isi arata recunostinta. Toti vor sa ii strang in brate si sa ne facem poze.

Madam Kheri imi spune sa trec la treaba 😀 apreciez stilul ei militaresc. Incepem cu clasele de gradinitia si cu clasa zero. Puzzle-uri si alte jocuri simple. Copiii inteleg repede ce au de facut. Ridica toti mana si striga incontinuu „Teacher, teacher!”. Am auzit cuvantul acesta de sute de ori in doar 2 ore.

Cuvantul zilei: Epuizare!

13.06.

Este dimineata, astazi nu am mai intarziat. Intru in biroul lui Madam Kheri si aflu rapid ca planul initital s-a schimbat inca dinainte sa ajung :)).

Astazi incepem cu concursuri de colorat si de desenat la clasele 1 si 2. Copiii din clasa a 2-a decid ca vor sa ma cheme Madam Rihanna. Desenez o maimuta pe tabla si scriu peste ea Madam Rihanna. Se amuza teribil. Transformam ora intr-un concurs de desenat maimuteInvatam sa votam cel mai frumos tablou :).

Trecem apoi dupa ce incheiem concursurile la tema actuala a zilei cu fetele adolescente – workshop-urile despre menstruatie. Cu multa timiditate la inceput, care dispare rapid, intrebarile incep sa apara una dupa alta. Am avut initial emotii, acum sunt mandra de ceea ce se intampla aici. Madam Mwini este partenera perfecta pentru astfel de cursuri. Empatica, calma, deschisa, emana incredere cu toate fiinta ei.

Cuvintele zilei: si mai multa epuizare, acompaniata de un sentiment de succces.

PS: E foarte greu sa incerci sa stapanesti 66 de elevi in clasa a 2-a timp de o ora.

PPS: Madam Shamim imi prezinta un baiat din clasa ei. Imi spune „This is a very special boy. He can draw, but he cannot read and write. He does things when he is prepared for them. Disability is not inability. It is just another way of ability, a special one”. Zambesc, gandindu-ma ca in lumea noastra ‘civilizata’ mai avem cale lunga de batut pana cand toata lumea va gandi la fel…

14.06.

Continuam discutiile cu fetele – mult mai dinamic astazi – abordeaza cu mine teme cum ar fi bullying si body shaming, sunt multe intrebari, aud multe idei si si mai multe rasete. Povestim despre experientele proprii si despre ce ne face sa ne simtim nesigure, si cum sa abordam aceasta nesiguranta. Wow! Incheiem strigand in curtea scolii „Girls’ Power”.

Vine randul claselor 3 – 6 la pictat. Ma picteaza pe mine. Sunt extrem de alba in toate picturile lor.

Cand terminam atelierele de pictura, startam o sesiune de intrebari. Au voie sa ma intrebe orice, eu trebuie sa raspund. Interesanta experienta, si extrem de multe intrebari despre tatal meu :D. Culmineaza cand imi spun ca vor sa ma atinga…Profesorii trebuie sa intervina sa dea la o parte zecile de copii care trag de parul meu si imi ating bratele.

18.06. – cred 😀

Nu mai stiu exact ce data e. De fapt, ma grabesc la aeroport. Dar baietii ma asteapta astazi la scoala. Pe veranda ma intampina copiii mici, unul cu o maceta in mana. Chem repede directoarea, ea se uita la mine de parca as fi nebuna. Nu intelege ce ma nelinisteste. Copilul imi intinde maceta si ii spune sa nu ma speriu: „On the way home from school I cut grass.” Ma gandesc cat de ‘europeana’ sunt si ma pufneste rasul :)))).

Apar baietii claselor 7 si 8 in incaperea in care deja s-au obisnuit sa ma gaseasca. Nu stiu daca sa rada sau sa iasa din sala. Femeia mzungu vrea sa le povesteasca despre sanatate sexuala. Si pentru mine este provocarea suprema. Noroc ca ma ajuta Moses – l-am rugat sa vina cu mine – un barbat din comunitatea lor cu siguranta are mai multa credibilitate. Incet-incet conversatia capata fluenta si atingem teme importante – protectie, respect, boli, responsabilitatea unei sarcini, prezervative, consimtamant. Concluzia este: „Madam Timeea, no one has ever talked to them about these topics before. We need you!”

19.06.

Nici nu mai conteaza a cata zi este :). Deja sunt de-a locului. Copiii imi spun Teacher. Profesorii glumesc – scoala lor ar avea succes maxim daca m-as angaja ca profesoara acolo, i-ar creste notorietatea. Toti elevii vor in sala in care mzungu tine „workshops”.

Azi este din nou randul fetelor. Devine rapid evident ca ‘povara’ protectiei, sarcinii, responsabilitatii este mai mult a lor. Spre deosebire de baieti, ele deschid ambalajele cu prezervative si vor sa invete cum se aplica. Ele recunosc ca lucrurile nu se intampla mereu cum ar trebui. Si ele sunt cele care vor sa le schimbe. Si apoi, pe neasteptate se ridica o mana si intrebarea cade ca un bolovan peste un acoperis de stuf, lasand in urma o gaura imensa si in interior in dezastru – ma uit in ochii unei fete care a trait un viol…Afara toarna cu galeata de 5 ore. Cand terminam ies afara si stau in ploaie, dorind parca sa imi spele si creierul. Ce fac acum?

20.06.

Incepe campionatul de fotbal. Madago castiga toate meciurile, mai putin unul. Copiii sunt atat de mandri de noile lor uniforme, incat isi doresc sa cucereasca tot. Si reusesc!

21.06.

S-au inchis scolile pe neasteptate. Sunt proteste in toate orasele mari. La TV arata mai rau decat in realitate. Totusi, violentele din strada nu sunt de ignorat…asteptam sa se calmeze spiritele.

Ultima vineri

Astazi ne jucam cu totii. Am convingerea ca copiii din aceasta tara nu se joaca destul. Ar vrea, dar nu stiu cum, Rateaza dezvoltarea unor abilitati din cauza asta. Asa ca astazi jucam sotron, invatam campionatul saritului cu coarda, totusi maximul de popularitate il are ‘Tara, Tara vrem Ostasi’. Jucam, fugim, radem, ne goneste iar ploaia, dar se opreste in 10 minute si curtea se umple din nou de copii. Se aud rasete, in sfarsit.

Dupa cateva ore intru in biroul lui Madam Kheri – este timpul sa imi iau la revedere. Primesc cadouri – sari-uri si incaltari. Dansam in cancelarie, povestim, cu speranta ca ne vom revedea cel tarziu in iarna (cand la ei e cald si bine :D). Stabilim prioritatea pentru viitor: cabinetul medical!

Imi pare rau ca plec – m-am atasat de loc, de oameni, de bataliile lor zilnice, de ce fac bine si mai putin bine. Cu totii vrem sa avem o viata buna..pentru unii e simplu, pentru altii mai complicat. Ei sunt in a doua categorie.

Ma urc pe motocicleta si fac cu mana din miscare. Copiii nu imi raspund. Aud vocea din fata mea: „They don’t want the mzungu to leave.”