Jurnal de Madago – Februarie 2025

Continuăm seria evenimentelor de la Madago în urma ultimei vizite la fața locului. Cel mai mare proiect al nostru a prins forma finală. Mă uit în urmă și nici nu știu exact cum s-a întâmplat. Cred că a fost cam așa:

În iunie 2024, după 2 săptămâni intense de workshop-uri, training-uri, jocuri, experiențe fericite și unele triste, în ultima zi la Madago stau în curte cu directoarea și cu câteva profesoare. Râdem despre ultimele zile, concluzionăm că activitățile au fost toate de succes și spun: „Cum ar fi ca următorul nostru proiect să fie renovarea clădirii administrative?” Profesoarele se îndreaptă direct către clădire, intră în ea și încep să îmi înșire: „Aici putem pune electricitate, poate chiar și o chiuvetă. Am putea face încăperea aceasta cancelaria, am pune mesele noastre în cerc. Și aici locul este perfect pentru clinica medicală…” E clar, știu ce am de făcut. Plec acasă cu un nou plan. Renovăm clădirea și facem mica clinică medicală.

Ajunsă acasă, mă lovesc, ca de obicei, de vechea problemă: De ce faci ceva acolo? Noi nu avem săracii noștri? Cum adică să renovezi o clădire? De unde o să faci rost de bani? Și îndoielile celor din jur nu se termină… Dar știu că vreau să fac asta și știu că, dacă vrei, până la urmă reușești – Where there’s a will, there’s a way!

Am reușit până în decembrie să strâng fondurile necesare. Trimit prima tranșă de fonduri în Kenya și, la scurt timp, apar primele probleme – cei de la Madago nu se pot decide cu care contractor să lucreze, fiecare are propriile interese și avantaje, eu sunt departe și nu prea pot vedea situația exactă. Aleg un al treilea contractor, până la urmă. Iar lucrurile încep să se miște.

Primesc zilnic poze cu progresul – după câteva zile nu mai rămâne mai nimic din clădirea pe care o știam. Mă întreb dacă ar fi fost mai bine să construim una nouă de la început :)) Nu prea mai contează oricum, lucrurile au început și continuăm așa cum sunt.
Așadar, în câteva săptămâni clădirea a primit o nouă structură de rezistență, a câștigat un metru în înălțime, grinzi noi, acoperiș nou, tavan, grilaje noi, uși noi, aducțiune de apă și chiuvete, prize și curent, gresie și faianță. Și a decis – clădirea sau echipa – că pentru zugrăveala finală mă așteaptă pe mine :)).

Așadar, ajung, ca de obicei, în curte la Madago, sub soarele toropitor, și mă uit lung către clădire… Ce faci când ai câteva zile la dispoziție ca să termini o astfel de lucrare? Îți sufleci mânecile, pui mâna pe pensulă, aduni în jurul tău câțiva oameni muncitori și te apuci de treabă.
Profesorii se uită la început mirați la mzungu care vopsește pereți, uși, grilaje, copiii vin și îmi spun că nu am voie să fac astfel de muncă :)). Și a doua zi începe să se întâmple ceva interesant. Câțiva dintre profesori au venit și ei pregătiți de treabă, elevii din clasele superioare deja dau cu șpaclul pe unul din zidurile exterioare, câțiva părinți voluntari din sat au venit și ei să ajute. Lucrează toți haotic, pare că nimeni nu știe ce face, este vopsea peste tot și sunt nori de praf în interior – interiorul proaspăt zugrăvit, de un alb imaculat încă (pentru următoarele câteva minute :))). Nu știu dacă să încerc să organizez lucrul după standardele mele sau să mă las dusă de atmosfera africană – dezorganizat, cu multă lume implicată, cu muzică, întreruperi dese, activități repetate care nu sunt neapărat necesare :)). Mă gândesc că e bine să lăsăm totul să decurgă conform realității locale.

Trec câteva zile și nu-mi vine să cred – suntem la 90%. E bine, pentru că este ultima mea zi aici. Pot pleca cu inima împăcată… Mai lipsesc ventilatoarele pe tavan, perdelele și patul în cabinetul medical, câteva retușuri. Îmi promit cei din jur că le vor face – cel târziu până în iunie :). Termen kenyan. Dar știu că va fi respectat.

Fac câțiva pași în spate și aud vocea lui Moses: „We did it!” Madam Kheri completează: „Wow, I didn’t think you would make it.” Eu răspund: „But we did, Madam Kheri, we did!” Și ea spune, mai mult pentru sine: „Thank you for that!”

Sunt multe proiecte care așteaptă acum, că știm că putem duce la bun sfârșit, cu bune și rele, păreri divergente, sudoare și efort, muzică și glume, și mai ales gânduri bune – mai avem 3 clădiri de renovat, un zid de ridicat, o fântână de săpat. Și acestea sunt doar pe partea de construcții. Oare cu care vom continua?